Baia este una dintre încăperile cel mai greu de amenajat într-o locuință, pentru că este, de obicei, foarte mică. Totuși, există soluții simple și eficiente pe care le putem folosi ca să câștigăm mai mult spațiu în baie. Oricât de mică ar fi această încăpere, putem valorifica fiecare centimetru pătrat, ca să obținem în final o încăpere bine organizată și confortabilă, cu un design deosebit.
Îți prezentăm în continuare câteva idei de amenajare a băii, pe care le poți aplica și tu sau din care te poți inspira. Îți vor fi de mare ajutor, mai ales dacă ai o baie de dimensiuni foarte mici.
Alege o cabină de duș în loc de cadă
O cadă de baie ne asigură un confort deosebit, pentru că ne permite să ne relaxăm ca la Spa, în apă fierbinte, cu spumă și lumânări parfumate alături. Totuși, multe persoane preferă să facă duș în loc de baie în cadă. Dacă și tu faci parte din această categorie și vrei să câștigi cât mai mult spațiu în baie, poți alege o cabină de duș în loc de cadă.
Aceasta este foarte practică, ocupă spațiu mai puțin, putând fi amplasată într-un colț. În plus, o cabină de duș protejează restul încăperii de umezeală, pentru că este închisă cu panouri din sticlă.
Totuși, dacă nu vrei să te lipsești de confortul oferit de o cadă de baie, atunci trebuie să găsești una mai mică, pe dimensiunile potrivite nevoilor tale. O cadă pe colț poate fi soluția salvatoare, dacă forma băii tale permite amplasarea unui model de acest fel.
Cumpără dulapuri suspendate
Dulapul suspendat este piesa esențială într-o baie mică. De obicei, este montat deasupra chiuvetei și include oglindă și spoturi pentru lumină. Poți cumpăra însă mai multe dulapuri suspendate, care îți vor asigura spațiu suplimentar pentru depozitare. Astfel, poți monta un dulap deasupra chiuvetei, altul deasupra mașinii de spălat și chiar unul mai mic, pe colț, deasupra căzii.
Tot pentru a câștiga spațiu, poți valorifica foarte simplu și zona de sub chiuvetă. Montează aici un dulap cu sertare, unde poți păstra diferite produse cosmetice sau de curățenie.
Folosește etajere
Etajerele sunt o altă soluție foarte practică și accesibilă pentru a depozita diferite obiecte, care vor fi totodată la îndemână. Astfel, poți să montezi mai multe etajere în colțurile băii, deasupra toaletei, chiuvetei sau căzii, ori chiar în cabina de duș. Poți alege etajere metalice, din sticlă sau plastic, pe care vei ține săpunuri, creme sau gelul de duș și șamponul.
În funcție de spațiul de care dispui în baie, poți folosi și etajere cu amplasare pe podea. Acestea sunt de obicei mai mari și poți depozita pe ele hârtia igienică sau câteva prosoape curate.
Etajerele pot fi folosite pentru a obține un spațiu suplimentar de depozitare pe lângă dulapuri sau chiar le pot înlocui complet pe acestea. O etajeră este mult mai ieftină decât un dulap și mai practică, pentru că ai toate obiectele la îndemână.
Ascunde mașina de spălat
Dacă instalezi mașina de spălat în baie, poți folosi câteva trucuri simple, pentru a valorifica chiar și spațiul ocupat de ea. Astfel, poți construi chiar deasupra ei o poliță pe care să depozitezi diferite obiecte de igienă.
Sub această poliță, dacă dorești, poți să montezi o draperie pe șine, care să ascundă mașina sau chiar o ușă glisantă, foarte ușor de manevrat atunci când vrei să speli rufe și ai nevoie de acces la mașină. Deasupra ei poți pune și o etajeră sau chiar un dulap suspendat. În acest fel, vei valorifica la maximum și acest spațiu, care altfel ar fi pierdut.
Prin urmare, chiar dacă ai o baie foarte mică, poți să găsești soluții foarte practice de amenajare, astfel încât să te bucuri de tot confortul dorit și să obții și suficiente spații pentru depozitare.